„Am specificat că am auzit mai multe voci ale oficialilor că se încearcă scoaterea Moldovei de sub monitorizarea Consiliului Europei, lucru care nu trebuie făcut în niciun caz până când nu vom obține un progres în acest domeniu, dar și altele”. Cel puțin asta a declarat primarul general Ion Ceban în cadrul lucrărilor Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei, în calitate de vicepreședinte al CALM, la Strasbourg.
„Am comunicat că astăzi, planul de acțiuni ce privește descentralizarea Autorităților Publice Locale e mai îngust substanțial decât programul de guvernare propus. În practică s-a demonstrat că lucrurile nu s-au mișcat din loc în această perioadă, deși declarațiile anterioare erau pentru promovarea acestui deziderat. Am specificat că am auzit mai multe voci ale oficialilor că se încearcă scoaterea Moldovei de sub monitorizarea Consiliului Europei, lucru care nu trebuie făcut în niciun caz până când nu vom obține un progres în acest domeniu, dar și altele. Cred că în acest sens am sprijinul tuturor primarilor din Republica Moldova.
Am solicitat ca în cadrul următoarei vizite de lucru la Chișinău a reprezentanților Consiliului Europei, a raportorului și secretarului, care se prevede în curând, să avem o întrevedere comună cu reprezentanții Consiliului Europei, Guvernului, Parlamentului și Congresului Autorităților Publice Locale pentru a vedea foaia de parcurs cu privire la apelul făcut de către CALM și semnat de toate partidele care au acces în Parlamentul Republicii Moldova. Acest lucru este foarte important pentru progresul localităților Republicii Moldova și trecerea la un nou nivel de dezvoltare”, a declarat Ceban.
Iată câteva angajamente din documentul care a fost semnat public de către partidele politice din Republica Moldova:
– alocarea directă în bugetele locale a impozitului din venitul persoanelor juridice (IVPJ) colectate în teritoriul respectiv în volum de cel puțin 10% pentru bugetele mun. Chișinău și Bălți; cel puțin 15% pentru bugetele municipiilor și orașelor reședință de raion; cel puțin 50% pentru bugetele orașelor și satelor (comunelor)
– creșterea defalcărilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice (IVPF) pentru orașe și municipii de la 50% la cel puțin 75%
– asigurarea dreptului APL la politici proprii de cadre și remunerare, inclusiv revizuirea sistemului de remunerare și stimulare în conformitate cu principiile autonomiei locale, în vederea asigurării unor garanții și flexibilități suficiente pentru realizarea funcțiilor legale
– impulsionarea procesului de delimitare, înregistrare și evaluare a proprietății municipale/locale
– depolitizarea fondurilor naționale de investiții și repartizarea lor după criterii obiective, dar și crearea unui fond național de acoperire a contribuțiilor pentru proiecte mari de infrastructură câștigate de către APL
– reducerea controlului administrativ, judiciar și politic asupra APL
Amintim că Ion Ceban participă la Strasbourg la lucrările Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei, în calitate de vicepreședinte al CALM.