Jocul alba-negru, făcut de guvernare. Ion Ceban: Ați obligat ANRE-ul să ridice prețurile la gaz, retroactiv, iar la urmă tot voi veniți cu acuzații. Voi transmite o cerere de suspendare a tarifului aprobat

0

Guvernul face mișmașuri cu privire la prețurile la gaz și îl face pe ANRE țapul ispășitor. Cel puțin asta putem conchide din cele spune de primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi de la Primăria Chișinău. Edilul va cere ANRE-ului să anuleze noile modificări la gaz și a trecut în revistă o idee de demitere a întregului cabinet de miniștri.

„Se tot dau în spectacol cei care astăzi ne duc în prăpastie prin deciziile lor dubioase. Situația ANRE cu privire la scumpirea gazului cu data din trecut. Și aici ați vorbit cai verzi pe păreți, tema unui cântec, stimați guvernanți. Explic pentru toată lumea, cum au jucat teatrul absurdului. Și explic cum: La început au băgat stare de Urgență în RM. După, Comisia Situații Excepționale Națională a emis o decizie în data de 27 ianuarie către ANRE, ca aceasta să revizuiască prețurile la gaze. Astfel, obligă ANRE să modifice tariful la gaz începând cu 1 ianuarie, adică retroactiv. Pe 28 ianuarie ANRE se întrunește și modifică tariful conform indicației CSE, adică Guvernului.

Pe 29 ianuarie, șeful comisiei Economie din Parlament, deputat PAS, atacă public ANRE pentru faptul că a aprobat tarife retroactiv. Hotărârea ANRE însă se bazează pe indicația Guvernului. Adică, Ei tot pe ei se critică, dar dau vina pe ANRE și pe situația externă. Reieșind din efectele economice, sociale ale acestei hotărâri, lipsa de reacție adecvată a Prim-ministrului, miniștrilor poate se impune demisia întregului cabinet de miniștri. Toți tac. De fapt ei cunosc foarte bine că toate sunt în lanț și nu reușesc să le facă față”, a declarat Ceban.

Edilul spune că cred că ar trebuie imediat de transmis Cerere prealabilă către ANRE și cerere de suspendare a tarifului și cerere de chemare în judecată către Guvern și Comisia Situații Excepționale pentru că a dat ilegal indicații

„De asemenea eventual depunerea unei plângeri pe ANRE precum că au îndeplinit indicații ilegale în acest sens, deoarece ANRE, apriori, este o instituție independentă și nu trebuie să îndeplinească indicațiile instituțiilor. Iată de ce nu au îndeplinit nimic legat de sănătate ca să scoată oamenii din COVID, Ministerul Sănătății nu a făcut nici o acțiune suplimentară, Starea de Urgență declarată în Moldova era acoperirea pentru alte decizii care urmau să le facă și au făcut”, a punctat edilul.

Primarul a conchis că în urma ultimelor modificări, Primăria Chișinău va plăti pentru toate majorările la gaz în jur de 300 de milioane de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata