Joe Biden a venit cu un mesaj către teroriști, după atentatul din Kabul

0

Președintele Joe Biden a reacționat joi, 26 august, după incidentele din Kabul. Acesta a venit cu un mesaj adresat teroriștilor: „Nu vă vom ierta, nu vom uita, o să vă vânăm și vă vom face să plătiți!”.  

 De asemenea, Biden a spus că operațiunile de evacuare vor continua până la termenul stabilit, 31 august, și nu a exclus posibilitatea de a trimite forțe suplimentare în interiorul Afganistanului, dacă asta îi vor cere militarii în încercarea de a scoate cât mai mulți oameni din țară.

Astfel, șeful Casei Albe și-a apărat din nou decizia de a continua retragerea trupelor din Afganistan, conform înțelegerii pe care fostul președinte Donald Trump a avut-o cu talibanii.

„Acești teroriști ISIS nu vor câștiga. Îi vom salva pe americani. Îi vom scoate pe aliații noștri afgani. Iar misiunea noastră va continua”, a declarat președintele. „America nu se va lăsa intimidată”, a insistat el.

Biden a explicat că este în interesul talibanilor să aibă o bună colaborare cu americanii pentru operațiunile de evacuare. „Este în interesul lor ca ISIS-K să nu-i pună la încercare, iar noi să plecăm la timp”, a arătat președintele american.

Joe Biden le-a adus un omagiu celor 13 militari americani care și-au pierdut viața joi, 26 august, în atentatul de la aeroportul din Kabul. Acești militari care servesc în străinătate sunt „coloana vertebrală” a Americii, a mai spus președintele. Înainte de a răspunde câtorva întrebări din partea presei, Joe Biden le-a cerut celor prezenți la conferința sa de presă să țină un moment de reculegere.

„Nu ne  vom lăsa intimidați de acești teroriști ISIS, misiunea noastră continuă”, a menționat Joe Biden, care a avertizat că este posibil să mai existe alte atacuri în zilele următoare. El a promis că acești teroriști vor fi urmăriți, vor fi găsiți, deja există unele indicii și dacă va fi nevoie vor exista operațiuni speciale pentru a ajunge la ei.

Amintim că gruparea teroristă ISIS-K este considerată responsabilă pentru atentatul de joi de la aeroportul din Kabul, soldat cu peste 60 de morți, 140 de răniți, între care 13 militari americani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata