Liderul palestinian Mahmoud Abbas, la Cairo: ”Nu vom pleca, vom rămâne pe pământul nostru”

0

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a transmis, sâmbătă, la Summitul pentru Pace de la Cairo, că palestinienii nu au de gând să plece din Ierusalim și din Cisiordania, indiferent de ce se va întâmpla în viitorul apropiat.

”Avertizăm asupra oricăror încercări de a ne strămuta poporul din Gaza şi, de asemenea, avertizăm asupra oricăror încercări de a expulza palestinieni din casele lor sau de a-i strămuta din Ierusalim sau din Cisiordania, pentru că nu vom accepta strămutarea şi vom rămâne neclintiţi pe pământul nostru ndiferent de provocări”, a subliniat Abbas în fața liderilor mondiali prezenți la fața locului.

”Doamnelor şi domnilor, nu vom pleca, nu vom pleca, nu vom pleca şi vom rămâne pe pământul nostru”, a mai spus acesta, citat de CNN.

Mahmoud Abbas este liderul Autorităţii Palestiniene, un organism guvernamental cu autonomie limitată în Cisiordania ocupată.

Autoritatea a fost stabilită în Acordurile de la Oslo din 1993, un pact de pace între Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, prin care aceasta a renunţat la rezistenţa armată împotriva Israelului în schimbul promisiunilor unui stat palestinian independent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata