Litvinenco afirmă că Poliția trebuie să aibă curajul să sancționeze toți cetățenii, indiferent de rang, dacă la 9 Mai vor purta Panglica ”Sfântul Gheorghe”

0

Poliția trebuie să aibă curajul să amendeze toți cetățenii care vor purta de 9 Mai Panglica ”Sfântul Gheorghe”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Demnitarul a menționat, marți seara, la o emisiune televizată, că legea trebuie aplicată pentru toată lumea, indiferent de rang și statut.
Litvinenco a fost întrebat dacă Poliția va avea curajul să pună amenzi inclusiv demnitarilor care vor participa la Parada Victoriei și dacă sancțiunile vor fi aplicate tuturor persoanelor cu panglica în piept.
”Persoanele vor fi documentate și ulterior vor achita amenzi, conform legii. Nu există nicio excepție de la aplicarea acestei legi. Poliția trebuie să facă. În situația în care vorbim de o lege adoptată, promulgată astăzi, vedem când va fi publicată pentru a intra în vigoare, legea trebuie respectată. Există lege, legea este pentru toți, prin urmare cei care vor încălca această lege, inclusiv demnitari, inclusiv din Parlament, urmează să fie sancționați conform aceleiași legi”, a spus Litvinenco.
Amintim, președintele Maia Sandu a declarat că cetățenii vor plăti dur dacă vor continua să poarte Panglica ”Sfântul Gheorghe” după scoaterea acesteia în afara legii. Declarația a fost făcută după anunțul promulgării legii care interzice un șir de însemne, asociate, în opinia autorităților, cu războiul din Ucraina.
La rândul său, autorul amendamentului cu privire la interdicția de a purta Panglica ”Sf. Gheorghe”, deputatul PAS Lilian Carp, a amenințat cetățenii că la 9 Mai poliția va documenta fiecare caz în parte, iar cei care vor încălca legea vor răspunde.
Odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, purtarea Panglicii ”Sfântul Gheorghe”, dar și a unor insigne, drapele, embleme, litere, elemente grafice se va considera infracțiune. Pedeapsa pentru aceasta prevede amendă de până la 9000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore pentru persoanele fizice, iar în cazul persoanelor juridice sancțiunea se ridică până la 18000 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata