Ministerul Afacerilor Externe planifică achiziționarea unui sediu propriu pentru Misiunea diplomatică a Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.
În acest scop, Guvernul urmează să instituie o comisie care va identifica un imobil potrivit, iar valoarea investiției ar putea ajunge până la 4 milioane de euro, fără a include costurile aferente perfectării actelor de proprietate.
Potrivit MAE, noul sediu ar trebui să aibă o suprafață de până la 1.000 de metri pătrați și să includă o sală destinată reuniunilor și primirii delegațiilor oficiale. Achiziția ar permite extinderea misiunii cu aproximativ 10 angajați și ar reduce cheltuielile pentru chirie, estimate la circa 25.000 de euro lunar. Investiția ar urma să fie amortizată în aproximativ 15 ani.
Responsabilii din cadrul MAE afirmă că au fost analizate mai multe oferte de pe piață, iar prețurile imobilelor variază între 2,5 și 4 milioane de euro. Clădirile cu prețuri mai reduse ar necesita investiții suplimentare de până la 1,5 milioane de euro pentru lucrări de renovare. În schimb, imobilele din segmentul de 3–4 milioane de euro dispun deja de reparații capitale, fiind necesare doar intervenții minore și compartimentarea spațiilor în funcție de necesități.
Negocierile și procedurile administrative pentru achiziționarea imobilului ar putea dura de la câteva luni până la un an.
Pentru anul 2026, Ministerul Finanțelor a alocat Ministerului Afacerilor Externe 81,6 milioane de lei pentru procurarea sediului Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.
