Marina Tauber anunță surprize majore pentru pensionarii din Bălți și alte categorii: ”Cu sprijinul lui Ilan Șor, pensionarii vor avea un tarif de 10 lei pentru gaz”

0

Marina Tauber, reprezentanta partidului condus de Ilan Șor, a anunțat o serie de surprize pentru locuitorii orașului Bălți. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tauber a menționat că în ciuda faptului că nu li s-a permit participarea la alegerile locale din Bălți, societatea va avea parte de emoții de nedescris, chiar în prag de iarnă.

În centrul anunțului stă decizia de a asigura pensionarii orașului Bălți cu gaz la un preț accesibil de doar 10 lei. Tauber subliniază că această inițiativă nu depinde de rezultatele alegerilor și va intra în vigoare indiferent de orice.

“Așa cum am promis tuturor ieri, astăzi Bălți așteaptă surprize! Din partea noastră – echipa lui Ilan Shor – pentru dragii noștri bălțeni sunt întotdeauna doar plăcute! Deci, datorită eforturilor și sprijinului lui Ilan Mironovici, a fost luată următoarea decizie: în ciuda faptului că nu ne-au permis să participăm la alegeri, indiferent de rezultatele lor în Bălți și indiferent de ce se va întâmpla pe 19 noiembrie, noi vom asigura pensionarii noștri bălțeni cu gaz la prețul de 10 lei!”, a notat aceasta.

După cum a anunțat fostul deputat al partidului Șor, această decizie a fost posibilă datorită unor contracte încheiate anterior de colegii lor din Găgăuzia, care includ provizionarea necesară de gaz. Tauber a reiterat că această decizie este deja definitivă și reflectă eforturile și sprijinul nemijlocit al lui Ilan Șor.

Pe lângă sprijinul acordat pensionarilor, Tauber a menționat că echipa sa va iniția negocieri cu noua conducere a orașului Bălți pentru a aborda nevoile altor categorii sociale și ale instituțiilor locale. Ea a exprimat un entuziasm imens și emoții puternice pentru viitorul orașului și anunță că suportul pentru bătrânii orașului va începe efectiv din 1 decembrie.

”Contractele, care au fost încheiate de colegii noștri din Găgăuzia, includ și acest volum! Repet, această decizie a fost deja luată! În ceea ce privește celelalte categorii și instituțiile sociale, vom negocia cu noua conducere a orașului!”, a menționat Marina Tauber.

Marina Tauber și-a exprimat recunoștința profundă față de Ilan Șor pentru sprijinul și grija arătate față de comunitatea din Bălți, subliniind că aceste măsuri marchează începutul unei noi ere pentru oraș.

Tauber a încheiat cu promisiunea de a oferi mai multe detalii în cadrul unui eveniment live programat pentru seara aceasta, unde se așteaptă să fie dezvăluite mai multe informații despre planurile viitoare pentru Bălți.

”Ura, dragi bălțeni! Nu pot ascunde entuziasmul și emoțiile ireale! Pentru bunicii noștri din Bălți, vom începe să ajutăm deja de la 1 decembrie! Ilan Mironovici, vă mulțumim enorm pentru aceasta și suntem pur și simplu fericiți de grija pe care o exprimați pentru municipiul nostru Bălți! În Bălți începe garantat o viață nouă! P.S. Detalii în live-ul de seară!”, a conchis fostul deputat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata