Milano interzice fumatul în spațiile publice exterioare

0

De la 1 ianuarie 2025, Milano va interzice fumatul de tutun în spaţii exterioare, la mai puţin de 10 metri de alte persoane, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului, fiind însă permisă utilizarea ţigărilor electronice.

Potrivit autorităților italiene, această măsura face parte din ”Planul pentru Aer şi Climă”, care vizează reducerea emisiilor de substanţe nocive în oraş după ce ”numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanţii din aerul oraşului Milano dăunează sănătăţii”.

”De la 1 ianuarie 2025, interdicţia de a fuma va fi extinsă la toate spaţiile publice exterioare, cu excepţia locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de alte persoane”, se arată în text.

Totodată, fumatul a fost interzis și în parcuri, stații de transport public, zone în care se practică activităţi sportive şi cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.

Media locală menționează că deocamdată nu se știe cum va fi reglementată aplicarea acestor reguli, însă totul pare să indice că va fi vorba mai degrabă de o măsură de descurajare decât de una punitivă.

În cazul în care Consiliul Municipal din Milano menţine amenzile din interdicţiile actuale, persoanele care încalcă reglementările riscă sancţiuni cuprinse între 40 şi 240 de euro. Interdicţiile exceptează utilizarea ţigărilor electronice, foarte răspândite în Italia, care pot fi utilizate în continuare fără limitări.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Italian de Statistică (ISTAT), în 2023, în Italia, 18,7% dintre persoanele de 11 ani şi peste această vârstă se declarau fumătoare, un procent ce creşte semnificativ în rândul tinerilor, atingând vârfuri la grupa de vârstă 25-34 de ani (26,9%).

„În Milano, timp de mulţi ani, valorile limită pentru diferiţi poluanţi nu au fost respectate”, a explicat Consiliul Municipal în nota sa ”şi, în consecinţă, nivelurile de poluare a aerului au un impact semnificativ asupra cetăţenilor”, chiar ”reducând speranţa de viaţă cu 2 sau 3 ani”.

Fumatul de tutun se numără printre principalele surse de emisii de PM10, alături de transportul rutier, utilizarea solvenţilor şi „arderea cauzată de pizzerii cu cuptoare pe lemne”, printre altele. Municipalitatea continuă punerea în aplicare a Planului pentru Aer şi Climă, în pofida faptului că în 2021 şi 2022 Curtea Regională de Apel (TAR) din Lombardia a anulat unele dintre propunerile sale, cum ar fi interzicea focurilor de artificii.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata