Ministerul Afacerilor Externe îl desemnează pe Roman Șeremet „diplomatul lunii decembrie” pentru realizările sale

0

Roman Șeremet a fost numit de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova drept „diplomatul lunii decembrie”.

În context, Ministerul Afacerilor Externe își exprimă aprecierea față de Roman Șeremet, consilier din cadrul secției tratate bilaterale, Direcția Drept Internațional, pentru eforturile remarcabile realizate.

„Domnul Șeremet a contribuit semnificativ la încheierea Acordului general de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite, semnat la Riad. Totodată, a fost implicat plenar în procesul de negociere a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală. Grație efortului considerabil depus de domnul Șeremet, tratatul vizat cu Regatul Unit a fost semnat în cadrul vizitei Secretarului de Stat britanic pentru Afaceri Externe, David Lammy, la Chișinău, în noiembrie 2024.

Performanța sa este un exemplu de competență, inițiativă și spirit de colegialitate, fiind apreciată cu calificativul „foarte bine” la evaluarea semestrială. 

Felicitări, domnule Șeremet! Vă mulțumim pentru contribuția esențială la promovarea valorilor și intereselor Republicii Moldova pe scena internațională”, anunță reprezentanții MAE. 

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata