Ministerul Educației va crea un registru al profesorilor demiși pentru abuzuri asupra elevilor 

0

Ministerul Educației și Cercetării va institui un registru național al cadrelor didactice demise din cauza abuzurilor asupra elevilor, pentru a preveni angajarea acestora în alte instituții de învățământ.

Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, registrul ar urma să fie funcțional până la sfârșitul anului, însă autoritățile încă lucrează la definirea cadrului legal și a criteriilor de includere, transmite democracy.md cu referire la europalibera.org.

Nu este clar dacă baza de date va fi accesibilă doar instituțiilor și autorităților sau și publicului larg. O provocare este reprezentată de cazurile în care angajații demisionează înainte de a fi sancționați oficial.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Ghenadie Donos, susține ideea, dar cere prudență.

„Este și mult subiectivism în această idee. Mulți profesori incomozi sau cu poziții civice diferite ar putea fi trecuți pe nedrept în aceste liste”, a declarat Donos.

Măsura vine în contextul creșterii numărului de cazuri de violență în școli. În 2023 au fost raportate circa 8.000 de incidente, cele mai frecvente fiind agresiunea fizică, bullyingul, neglijarea și violența emoțională. Ministerul lucrează și la alte măsuri complementare: instruiri pentru cadrele didactice, campanii de prevenire și mecanisme de raportare a abuzurilor.

Cazurile recente includ o învățătoare din Râșcani, demisă după ce a pălmuit un copil cu autism, și una din Bălți, trimisă în judecată pentru agresarea a doi elevi. Totodată, Codul educației a fost modificat anul trecut pentru a permite și sancționarea elevilor violenți.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata