Ministrul Finanțelor: Prealabil la ceea ce avem deficitul va ajunge undeva la 20 de miliarde de lei, față de 15,3 miliarde cât a fost prognozat în 2022

0

Republica Moldova va înregistra o creștere în acest an a deficitului bugetar de la 15,3 la 20 de miliarde de lei. Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a declarat, pentru Europa Liberă, că la creșterea deficitului au contribuit acordarea compensațiilor pentru facturile la resursele energetice și indexarea pensiilor cu 13,94%.

”Prealabil la ceea ce avem deficitul va ajunge undeva la 20 de miliarde de lei, față de 15,3 miliarde cât a fost prognozat în 2022”, a spus Budianschi.
Ministrul a adăugat că pentru acordarea compensațiilor la plata facturilor la gaz și energia termică din buget au fost alocate 3 miliarde de lei. Totodată, Budianschi a menționat că decizia de a majora rata de indexate a pensiei de la 5% la aproape 14% va costa suplimentar bugetul 2 miliarde de lei.
Budianschi a declarat că unica soluție pentru ca Republica Moldova să treacă acest ”hop” sunt împrumuturile externe. Potrivit ministrului, Guvernul mizează pe creditele de la FMI, Banca Mondială și partenerii internaționali.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata