Moldovenii din Germania pot obține pașaport german fără a renunța la cetățenia moldovenească

0

Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu obținerea cetățeniei germane. Astăzi intră în vigoare amendamentul care permite dubla cetățenie.

Noile reguli le permit cetățenilor străini să obțină pașaportul german, să dețină cetățenie dublă și să o păstreze și pe cea originală. Acum străinii pot să solicite cetățenie după ce au locuit în această țară timp de cinci ani, față de opt cât era necesar anterior, transmite democracy.md cu referire la moldova1.md.

Copiilor născuți în Germania li se acordă cetățenia dacă unul din părinți a avut reședința legală în această țară timp de 5 ani. În cazul în care solicitantul demonstrează „realizări speciale de integrare”, cum ar fi, de exemplu: performanțe deosebite la școală, muncă sau angajament civic, poate obține cetățenia chiar și după trei ani de ședere.

O prevedere importantă este aceea că persoanele care obțin cetățenia germană nu vor fi obligate să renunțe la cetățenia țării de origine, ceea ce era posibil anterior numai pentru persoanele venite din state ale Uniunii Europene.

Similar, germanii care vor să devină cetățeni ai altor state nu vor mai avea nevoie de o autorizație specială din partea autorităților germane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata