Natalia Gavrilița, de Ziua Autonomiei Locale: „Guvernul și autoritățile publice locale au același scop – să îmbunătățească viața oamenilor”

0

Circa 900 de primari și președinți de raioane au participat, astăzi, la festivitatea dedicată Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. 

În discursul de inaugurare a evenimentului, Natalia Gavrilița a menționat că progresul semnificativ în procesul de integrare europeană se datorează, inclusiv implicării autorităților publice locale. 

„Una dintre reușitele noastre comune este că am rezistat unui val de crize și am reușit să schimbăm împreună parcursul istoric al țării noastre. Atât Guvernul, cât și administrația publică locală au același scop – sa îmbunătățească viața oamenilor. Guvernul pe care îl conduc a reușit să soluționeze mai multe probleme care au fost date la o parte ani la rând. În același timp, am lansat programe care ne aduc dezvoltare în fiecare sat sau oraș. Prin programul Satul European, am oferit fonduri pentru proiecte de infrastructură locală așteptate de oameni ani în șir – reparația școlilor, sisteme noi de iluminat sau obiecte sportive și spații de agrement, care să facă viața mai atractivă în comunitățile rurale”, a declarat prim-ministra.

În luarea sa de cuvânt, președinta Comisiei parlamentare administrație publică, Larisa Voloh, a menționat inițiativele legislative, aprobate în ultimii doi ani, care au soluționat problemele istorice în activitatea APL, nerezolvate timp de 30 de ani.

„Ne dorim să construim localități prospere, să oferim locuitorilor oportunități de muncă și acces la servicii de calitate, vrem ca oamenii să rămână acasă, iar cei plecați să revină, să investim în dezvoltarea durabilă a localităților și să avem funcționari publici motivați”, a spus Larisa Voloh.

Președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Tatiana Badan, a mulțumit Guvernului pentru revigorarea activității Comisiei Paritare pentru Descentralizare, după o pauză de 6 ani. De asemenea, președinta CALM a menționat că o conlucrare bună cu Guvernul și Legislativul va continua să aducă beneficii în activitatea APL.

„Îmi doresc să avem pe viitor cât mai multe mecanisme pentru a rezolva într-un mod autonom și eficient problemele locuitorilor”, a declarat Tatiana Badan.

Cu mesaje de felicitare în adresa lucrătorilor din cadrul APL au venit: Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, Ambasadorul României în Republica  Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Doyle Logsdon, Directoarea Adjunctă a Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Vesna Roch, și Reprezentanta Rezidentă PNUD Moldova, Dima Al-Khatib.

Evenimentul a fost organizat de Guvern, cu susținerea partenerilor de dezvoltare din cadrul Programului USAID „Comunitatea Mea”, Proiectului  „Mă Implic” al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata