Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit echipa NATO de asistență consultativă pentru reziliență (RAST) care efectuează o vizită în Republica Moldova.
Vizita are în contextul în care, timp de două zile vor avea loc reuniuni tematice în domeniul sporirii rezilienței și nivelului de pregătire pentru situații de urgență civilă la diverse instituții din țară, transmite democracy.md cu referire la IPN.
La evenimentul de deschidere a programului au participat secretarul de stat Vladimir Cuc, secretarul de stat al Guvernului, Adrian Băluțel, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne al României, dr. Raed Arafat, experții civili din cadrul NATO și reprezentanții instituțiilor naționale.
Secretarul de stat la MAEIE, Vladimir Cuc, s-a referit la importanța consolidării rezilienței Republicii Moldova în contextul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei. Unul din elementele importante în acest sens reprezintă susținerea experților de la Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București care fac parte din delegație.
„Discuțiile cu echipa de experții va ajuta autorităților naționale să identifice mai bine legăturile și interdependențele între diverse sectoare de politici publice și să consolideze reziliența țării în ansamblu”, a spus Vladimir Cuc, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
Secretarul de stat al Guvernului, Adrian Băluțel, a menționat importanța edificării instituțiilor puternice, reziliente, capabile să răspundă la amenințările cu care se confruntă regiunea. Potrivit lui, din acest motiv este nevoie de expertiză din partea echipei NATO, din partea României, care ne ajută Republica Moldova să construiască o reziliență solidă și sustenabilă.
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne al României, dr. Raed Arafat s-a referit la cooperarea strânsă cu autoritățile moldovenești și deschiderea experților din România pentru a oferi expertiza necesară Republicii Moldova. „Reziliența niciodată nu este sută la sută realizată, acest proces începe și se află într-un proces continuu, mereu apare ceva nou, reziliența este un aspect colectiv, ea trebuie să fie integrată. Dacă o țară nu este rezilientă, acest lucru se reflectă și asupra țării vecine, deci, suntem interdependenți. Reziliența înseamnă a fi pregătit și a răspunde rapid situațiilor de urgență”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.