O femeie acuză medicii de neglijență, după ce fiica a murit la spital

0

O mamă din satul Parcani, acuză medicii din Soroca de nepăsare și neglijență, după ce fiica ei, în vârstă de 41 de ani, a murit pe patul de spital. De la sfârșitul lunii august, când a ajuns pe mâna doctorilor, și până acum, tânăra a suferit trei intervenții chirurgicale.

emeia susține că medicii nu i-ar fi acordat ajutorul necesar, mai mult, ar fi comis erori și în timpul operațiilor, iar din această cauză fiica ei s-a stins, transmite Democracy.MD cu referire la tv8.md.

De cealaltă parte, directorul medical al Spitalului Raional din Soroca a declarat pentru Tv8 că a fost depus tot efortul ca tânăra să fie salvată, doar că aceasta avea cancer în stadiu terminal. A inițiat o anchetă și Ministerul Sănătății.  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata