O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale a fost destructurată de oamenii legii în urma unor acțiuni speciale de investigație efectuate sub coordonarea Procuraturii raionului Ungheni și cu sprijinul IP Ceadâr Lunga.
Potrivit Poliției de Frontieră, a fost reținut un cetățean în vârstă de 46 de ani care împreună cu alte două persoane, cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, au format un grup criminal.
Aceștia, împărțind rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos financiar în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor ucraineni în spațiul UE, au creat o schemă criminală bine organizată, potrivit căreia, foloseau Republica Moldova drept zonă de tranzit, organizând transportarea, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în statele membre ale UE.
În urma realizării acțiunilor infracționale, la începutul lunii februarie curent, aceștia au organizat traversarea ilegală a frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova pentru doi cetățeni ai Ucrainei.
Pentru servicii, aceștia au cerut taxa de 6.500 de dolari per persoană. De asemenea, bănuitul i-a întâlnit pe aceștia la frontieră, pe teritoriul Republicii Moldova, și cu mijlocul de transport personal, i-a transportat la domiciliul său în UTA Găgăuzia fapt pentru care a solicitat o taxă adițională de 1.400 de dolari.
În urma investigației efectuate în acest caz, au fost autorizate două percheziții, ca rezultat a fost confiscat un autovehicul folosit în transportul ilegal al migranților, precum și dispozitive de comunicație mobilă implicate în activitatea infracțională.
Persoana a fost reținută și plasată în izolatorul de detenție al IP Ungheni, iar ansamblul de probe acumulate urmează să fie cercetate de către Procuratura Ungheni în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și determinării oportunității aplicării măsurii preventive a arestului până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
Oamenii legii menționează că, în conformitate cu principiile juridice în vigoare, suspecții se bucură de prezumția de nevinovăție în cursul acestui proces.