Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, se numără printre candidații luați în considerare de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, potrivit unor declarații făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Formațiunea ar analiza mai multe opțiuni, fără a fi luată încă o decizie finală.
Potrivit lui Dan Perciun, printre numele aflate în discuție se regăsește și Gheorghe Hajder, actualul ministru al Mediului. Oficialul a precizat că procesul de selecție este în desfășurare în interiorul partidului.
„PAS-ul are mai multe opțiuni pentru funcția de primar general. Încă le discutăm intern. În momentul în care vom lua o decizie, o vom anunța”, a declarat ministrul.
Acesta a subliniat că alegerea candidatului va ține cont de capacitatea de a răspunde așteptărilor locuitorilor capitalei și de a gestiona problemele structurale ale orașului.
„Cel mai important este să vedem care sunt așteptările chișinăuienilor și cine poate veni să rezolve problemele profunde ale orașului”, a mai spus Dan Perciun.
Totodată, ministrul Educației a menționat că municipiul Chișinău se confruntă cu probleme complexe care necesită soluții de durată, precum infrastructura, ambuteiajele, supraaglomerarea școlilor și gestionarea animalelor fără stăpân.
Alegerile locale generale sunt programate pentru toamna anului 2027.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
