PAS respinge inițiativa de dublare a Fondului de subvenționare pentru agricultori

0

Deputații din majoritatea parlamentară PAS au respins proiectul de lege cu privire la dublarea Fondului de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, înaintat de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.  

Membrii PAS din Comisia economie, buget și finanțe nu au susținut, miercuri, 29 septembrie, inițiativa de majorare a ajutorului acordat agricultorilor pe motiv că ”nu sunt bani”.  

Vicepreședintele comisiei, deputatul socialist Petru Burduja, le-a amintit deputaților de la guvernare că acest proiect vine să implementeze în practică și una din promisiunile electorale ale PAS.

Inițiativa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor prevede ca alocațiile anuale din bugetul de stat, cumulativ cu alte surse, pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural să constituie nu mai puțin de 4 la sută din cheltuielile aprobate ale bugetului de stat.

Potrivit autorilor, majorarea bugetului pentru dezvoltarea agriculturii și satelor este determinată de creșterea numărului solicitanților de subvenții. Conform Raportului AIPA pentru anul 2021, preliminar cele 773,9 milioane de lei preconizate pentru subvenționarea post-investițională, 820 de milioane de lei constituie angajamentele asumate față de producătorii agricoli care au depus cereri de subvenționare în 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata