La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră au identificat patru cazuri de fraudă documentară, fiind cercetați cetățeni din R. Moldova, Turkmenistan și Federația Rusă.
În data de 5 octombrie, în Punctul de trecere a frontierei Tudora, un cetățean din Turkmenistan a fost identificat cu un permis de conducere ucrainean falsificat. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a recunoscut că a plătit 1000 de grivne pentru documentul respectiv, după ce permisul original a expirat. La intrarea în Moldova i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.
De asemenea, în același punct de trecere, un tânăr de 22 de ani din R. Moldova a prezentat un permis de conducere din Uzbekistan, care s-a dovedit a fi falsificat. El a afirmat că a plătit 550 de dolari pentru a-l obține, fără a ști că nu era autentic. Persoana nu și-a continuat călătoria, a făcut cale întoarsă în Moldova.
În data de 6 octombrie, în Punctul de trecere a frontierei comun Palanca, au fost depistate alte două permise de conducere cu semne de falsificare. Un cetățean moldovean a prezentat un permis spaniol, susținând că l-a obținut legal. În alt caz, un cetățean din Federația Rusă a fost depistat cu un permis rusesc, afirmând că nu știa despre falsificare.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST continuă cercetările pentru a clarifica circumstanțele. Cele patru permise au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în cadrul laboratorului criminalistic al IGPF.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!