Pe cazul unui polițist care a rămas fără o ureche după ce a fost agresat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv față de învinuiți

0

 Procuratura raionului Anenii Noi, în colaborare cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, investighează o cauză penală pornită pe faptul săvârșirii mai multor infracțiuni.

Conform datelor preliminare, la 04 iunie 2023, aproximativ la orele 16:00, primul învinuit conducea un automobil pe un drum public din raionul Anenii Noi. Fiind stopat de către doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi și supus testării alcoolscopice cu aparatul de tip „Drager”, s-a constatat starea de ebrietate cu grad avansat a acestuia, precum și faptul că șoferul nu deținea permis de conducere.


       În continuare, același bărbat, acționând de comun acord cu al doilea învinuit, care se deplasa în automobil în calitate de pasager, prin intenție directă, îndreptată spre sistarea activității de serviciu a angajaților MAI, a manifestat un comportament agresiv, iar la solicitarea de a se supune cerințelor legale, ultimul a refuzat, a început a-i numi cu cuvinte necenzurate pe oamenii legii, amenințându-i cu răfuiala fizică, după care, în momentul când un polițist a încercat să aplaneze conflictul și să-l liniștească prin imobilizare, primul învinuit, folosindu-se de faptul că prietenul său îl îmbrâncea pe celălalt polițist și îi distrăgea atenția, intenționat, l-a mușcat pe al doilea polițist de pavilionul urechii stângi, fapt ce a condiționat sfâșierea pavilionului. 


       Pe faptul circumstanțelor stabilite, a fost începută urmărirea penală în temeiul infracțiunii de conducere a mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvârşită de către o persoană care nu deţine permis de conducere și infracțiunii de aplicarea violenței periculoase pentru viață și sănătate față de persoana cu funcție de răspundere în scopul sistării activității lor de serviciu de curmare a unei infracțiuni (art. 264/1 alin. (4)  și art. 349 alin. (2) lit. a)  din Codul penal).


       Procuratura raionului Anenii Noi, a solicitat prin demers aplicarea măsurii preventive arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privința învinuiților, demersul fiind admis ieri, 07 iunie 2023 de judecătorul de instrucție. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata