Permise de conducere falsificate, depistate la doi cetățeni ucraineni

0

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră au identificat doi străini cu acte falsificate. În ambele cazuri sunt vizați cetățenii Ucrainei.

În punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe direcția intrare în Moldova s-a prezentat un bărbat de 23 de ani, cetățean ucrainean. Tânărul a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, în fapt, conform procedurilor legale persoana a fost supusă controlului în linia a doua. Ca urmare, în geanta  personală a fost depistat un permis de conducere care nu-i aparținea, însă prezenta semne rezonabile de falsificare. Persoana a declarat că permisul aparține unei rude și faptul că este falsificat – nu cunoștea. 

În punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați a fost documentat un șofer de camion care a prezentat la control permisul de conducere contrafăcut. Conducătorul auto, un ucrainean de 24 de ani, urma să tranziteze teritoriul R. Moldova, cu destinația Ucraina. În rezultatul verificării amănunțite a permisului de conducere a fost confirmat că este falsificat. La audieri, tânărul a susținut că actul l-ar fi perfectat pe cale legală. În repercusiune, persoana a fost înlăturată de la conducerea mijlocului de transport, continuându-și călătoria în calitate de pasager.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata