Peste 136 de mii de copii din toată țara ar urma să primească un ajutor financiar unic de o mie de lei

0

Peste 136 de mii de copii din toată țara ar urma să primească un ajutor financiar unic de o mie de lei către începutul noului an școlar. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de un grup de deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.  

Potrivit autorilor, banii sunt destinați pentru pregătirea elevilor de școală. Conform inițiativei, suportul financiar unic se acordă la cererea titularului de ajutor material: părinte, tutore, curator, în folosul beneficiarului– elevul înmatriculat în ciclul de învățământ obligatoriu. 

Cererea şi actele necesare ce confirmă dreptul la plata suportului financiar se depun la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul titularului de ajutor material. Pentru anul școlar 2021-2022 cererile vor putea fi depuse odată cu elaborarea și implementarea actelor necesare și până la data de 30 decembrie a anului 2021.  

Începând cu pregătirile pentru anii școlari 2022-2023 și următorii – cererile vor putea fi depuse din prima zi a lunii august și până la 30 decembrie a fiecărui an.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata