Papa Leon cere respectarea aspirațiilor legitime ale israelienilor și palestinienilor

0

Cu o zi înainte de summitul pentru pace ce va avea loc la Sharm el-Sheikh, Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj încurajator părților implicate în conflictul din Gaza.

El a subliniat că decizia de a începe negocierile a adus o rază de speranță pentru „Țara Sfântă”.

Pontiful a declarat că face apel ca toate forțele implicate să meargă mai departe cu curaj pe drumul către o pace justă și durabilă, care să răspundă aspirațiilor israelienilor și palestinienilor. El a amintit că doi ani de război au adus moarte și devastare, mai ales în rândul celor care și-au pierdut cei dragi.

De asemenea, Papa Leon a îndemnat la redescoperirea empatiei: „Celălalt nu este un dușman, ci un frate sau o soră care are nevoie de îngrijire, iertare și speranță”. În discursul său, a menționat și suferințele din Ucraina, exprimându-și durerea față de noile atacuri și cerând „sfârșitul violenței”.

Summitul liderilor internaționali de la Sharm el-Sheikh, la care participă peste 20 de state și secretarul general al ONU, va aborda implementarea primei faze a unui armistițiu și modalitățile de relansare a procesului de pace.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata