Președinta Maia Sandu, la Conferința moldo-franceză privind recuperarea bunurilor infracționale: „Accelerarea proceselor de repatriere a acestor bani este vitală”

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj participanților la Conferința moldo-franceză privind recuperarea bunurilor infracționale, desfășurată azi la Chișinău. Evenimentul a reunit polițiști, procurori, judecători din cele două țări pentru a discuta și a face schimb de experiență și de bune practici în domeniu.

În mesajul său, Președinta Maia Sandu a apreciat deschiderea Franței de a ne ajuta în combaterea corupției mari și în recuperarea activelor furate din Moldova, și a mulțumit Președintelui Emmanuel Macron pentru sprijinul acordat în consolidarea statului de drept și a supremației legii în țara noastră. Șefa statului a îndemnat, de asemenea, organele de drept să consolideze, după modelul de cooperare cu Franța, colaborarea cu instituțiile similare din alte țări, în special cu cele din statele unde și-au ascuns averile fugarii de justiția moldovenească. Bunurile furate trebuie recuperate și întoarse în țară, pentru a fi folosite în interesul întregii societăți.

„Accelerarea proceselor de repatriere a acestor bani este vitală. Parcursul nostru european și supraviețuirea țării noastre ca stat democratic depind de progresele pe care le vom face în aceasta direcție. Cred că această platformă de discuții, care a așezat la o masă autoritățile responsabile din Moldova si notorietăți din sistemul de drept din Franța, va produce rezultatele așteptate”, a spus Președinta Maia Sandu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata