Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a semnat o lege care acordă polițiștilor de frontieră dreptul de a bloca solicitanții de azil care trec frontiera dinspre Rusia, după ce țara a fost nevoită să își închidă granița din cauza afluxului de migranți.
După cum scrie presa ucraineană, acest lucru este afirmat într-o declarație a lui Stubb, care a fost publicată de biroul șefului statului, transmite democracy.md cu referire la realitatea.md.
Potrivit acestuia, legea se abate de la Constituția Finlandei, dar este vitală pentru securitatea națională a țării.
El a adăugat că discuțiile din jurul legii arată „angajamentul puternic” al finlandezilor față de securitatea națională și statul de drept.
„În ciuda diferențelor de opinie, toată lumea are interesul Finlandei în inimile lor. Menținem întotdeauna o atmosferă de discuții în care ne ascultăm și ne respectăm reciproc opiniile”, a concluzionat președintele Finlandei.
Reamintim, săptămâna trecută, parlamentul finlandez a adoptat o lege care acordă polițiștilor de frontieră dreptul de a returna solicitanții de azil care trec granița din Rusia.