Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat podul de la Pelinia, deschis recent pentru circulație

0

Premierul Dorin Recean a efectuat, astăzi, o vizită la podul de la intrarea în satul Pelinia, inaugurat la 27 septembrie curent. Acesta asigură accesul spre localitățile Pelinia, Drochia, Dondușeni și Soroca.

Proiectul, finanțat din Fondul Rutier, a avut o valoare totală de peste 23 de milioane de lei. Lucrările au început în martie 2024 și au durat 6 luni, fiind finalizate cu trei luni înainte de termenul stabilit. Aceasta este prima reparație capitală a podului de la construcția sa în anii ‘70. 

Prim-ministrul a menționat importanța proiectului, accentuând că astfel de investiții contribuie la dezvoltarea durabilă a infrastructurii rutiere din țară.

„Pe lângă faptul că acest proiect facilitează accesul către localitățile din regiune, este asigurată și dezvoltarea economică a zonei. Ne dorim ca astfel de proiecte să ajungă o normalitate, să ne bucurăm și de alte realizări”, a spus șeful Executivului.

În anul 2023, din mijloacele Fondului Rutier, pentru reparația şi întreținerea drumurilor publice naționale, în raionul Drochia, au fost executate lucrări în valoare de circa 24 de milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata