Premierul Dorin Recean s-a întâlnit, astăzi, cu Olivér Várhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere. În cadrul întrevederii, a fost reiterat faptul că prioritățile Republicii Moldova se aliniază cu extinderea Uniunii Europene, și anume construirea unei comunități mai puternice, securizate și mai prospere pe termen lung.
Prim-ministrul a menționat prioritățile guvernamentale care țin de crearea condițiilor necesare pentru o creștere economică sustenabilă, îmbunătățirea calității educației și a vieții, asigurarea progreselor ireversibile în ceea ce privește reforma justiției, precum și menținerea păcii și a stabilității în țară.
În acest sens, premierul a salutat prezentarea de către Comisia Europeană a proiectului cadrului de negociere a aderării. „Sperăm că acesta va fi aprobat de statele membre ale UE în viitorul apropiat, marcând începutul oficial al negocierilor de aderare, prin organizarea primei conferințe interguvernamentale. Vrem să respectăm principiile aderării bazate pe merit și depunem eforturi susținute pentru a realiza reformele esențiale, pentru a întări justiția și pentru a combate corupția”, a declarat premierul.
În discuții, Comisarul european pentru extindere şi vecinătate, Oliver Varhelyi, a reconfirmat sprijinul UE în parcursul european al țării noastre și a apreciat eforturile Guvernului pentru a accelera acest proces.
Cei doi oficiali au mai vorbit despre aspectele de securitate regională, provocările hibride și necesitatea asigurării unui spațiu informațional sigur. În acest context, a fost accentuată importanța sporirii rezilienței și a fost apreciat sprijinul oferit de UE pentru a consolida domeniul securității și al apărării.