Prim-ministrul Dorin Recean, la ședința cu primarii din raionul Drochia:

0

Prioritățile Guvernului privind dezvoltarea localităților, proiectele implementate pentru modernizarea satelor și orașelor, precum și obiectivele ce urmează a fi realizate pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor au fost discutate la întrevederea premierului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Drochia.

Șeful Executivului a vorbit despre oportunitățile de dezvoltare regională, puse la dispoziție de Guvern pentru a transforma țara, între care  se numără și Programul „Satul European”. Potrivit premierului, „Satul European” este o prioritate, edițiile acestuia vor continua în fiecare an, iar autoritățile vor depune efort pentru a suplimenta bugetul programului.

„Vă îndemn să continuați să schimbați viața oamenilor din Drochia, dar și să vă pregătiți pentru viitoarele proiecte din fondurile europene de preaderare. Sarcina noastră este să urbanizam localitățile din Republica Moldova și să ne mobilizăm pentru a construi Europa la noi acasă”, a spus premierul Dorin Recean.

Discuțiile s-au axat pe importanța prioritizării proiectelor de apă și canalizare, pregătirea specialiștilor în proiectarea apeductelor și construcțiilor, precum și reabilitarea drumurilor din regiune. De asemenea, primarii s-au referit la inventarierea bazinelor acvatice, problema lichidării gunoiștilor neautorizate, precum și la lipsa farmaciilor în localități.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata