Primăria a deschis încă o grădiniță în Capitală. Ion Ceban: Vrem să creștem copiii în condiții decente!

0

Primăria Capitalei a deschis încă o grădiniță în Capitală, a treia dată în exploatare în ultima lună. Este vorba despre Grădinița nr. 3 din de pe strada Ion Pelivan din sectorul Buiucani. Instituția are cinci grupe, care pot fi frecventate de 150 de copii, 55 fiind deja înscriși. Grădinița, în care au fost alocate peste 17 milioane d lei, a fost vizitată astăzi de edilul Ion Ceban.

”Am alocat 17 milioane de lei pentru reconstrucția capitală a edificiului, care a fost închis timp de 20 de ani. În ultimii ani, Primăria Chișinău a deschis 130 de grupe noi în grădinițe reparate sau deschise de la zero. În curând, vor fi date în exploatare grădinițe și în suburbiile Băcioi, Sîngera și Brăila. Munca este foarte mare și creștem generații extraordinare, important să nu plece toți peste hotare”, a declarat Ion Ceban.

Fiecare grupă este dotată cu materiale didactice, mobilier, jucării, dormitoare, bucătărie şi grupuri sanitare care corespund celor mai moderne cerințe. Condiţii bune au fost create şi în cabinetul medical, care are şi izolator, în sala pentru festivităţi şi la spălătorie.

”Mă bucur pentru că într-o perioadă complicată pentru Republica Moldova, dar şi din regiune, în ceea ce ţine de problemele politice, economice, demografice, inclusiv cu un război la graniţă, găsim resurse financiare şi reuşim să reparăm şi să deschidem noi şcoli şi grădiniţe în Capitală, creând condiţii bune pentru copii şi personalul didactic”, a mai adăugat Ion Ceban.

În ultimii trei ani, Primăria Chișinău a deschis șase grădinițe, inclusiv una în cadrul unui liceu, care sunt frecventate de peste 1000 de micuți. În realizare sunt alte două proiecte mari, în sectoarele Ciocana și Rîșcani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata