Primăria Chișinău acuză manipularea subiectului privind plata salariilor cadrelor didactice și afirmă că decizia legală privind includerea transferurilor financiare trebuie votată în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), nu emisă prin dispoziție a primarului.
Municipalitatea susține că Ministerul Finanțelor „prezintă doar o parte din cadrul legal”, lăsând impresia că primarul poate introduce transferuri salariale printr-o simplă dispoziție. Potrivit autorităților locale, această interpretare este eronată și contravine prevederilor legislației în vigoare.
„Articolul 27 alin. (2) din Legea nr. 397/2003 se aplică exclusiv transferurilor repartizate prin Hotărâri de Guvern. În acest caz, însă, sumele privind salariile, prima anuală, resursele energetice și compensațiile pentru tinerii specialiști au fost alocate prin modificarea Legii bugetului de stat. Prin urmare, includerea lor în bugetul municipal poate fi realizată doar prin decizia CMC”, precizează Primăria.
Municipalitatea amintește că există precedent: prin decizia CMC nr. 8/7 din 17 octombrie 2025, consilierii PAS au votat includerea în buget a sumelor aprobate prin legea bugetului de stat – „exact aceeași situație juridică de acum”.
În acest context, Primăria critică acțiunea a doi consilieri PAS, care au mers astăzi la CNA pentru a depune o sesizare privind presupuse abuzuri în gestionarea bugetului provizoriu. „Condamnăm această acțiune politizată, menită să inducă opinia publică în eroare și să blocheze un proces strict legal”, se arată în mesaj.
Proiectul de decizie trebuie votat de CMC pentru ca profesorii și angajații instituțiilor subordonate să-și poată primi salariile și premiile, pentru achitarea costurilor energetice și pentru plata compensațiilor destinate tinerilor specialiști. „Blocarea votului înseamnă blocarea salariilor și afectarea funcționării instituțiilor municipale”, subliniază autoritățile.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
