Primarul General al Chișinăului acuză proiectul de buget prezentat de un partid politic ca fiind populist și neprofesionist, argumentând că nu respectă cadrul legal

Stacks of coins with the word BUDGET isolated on white background
0

Referitor la așa-zisul proiect de decizie „Cu privire la aprobarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2024” prezentat de unul din partidele politice, Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, informează că, acesta este unul neprofesionist și nu corespunde cadrului legal în domeniul finanțelor publice.

„În special este vorba de prevederile Legii nr. 397/2003 privind finanţele publice locale, Legii nr. 181/2014 finanţelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale, Legii nr. 419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat, Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, Legii nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă, Codul Fiscal nr. 1163/1997, alte acte normative și setului metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, aprobat prin ordinul Ministrului Finanțelor nr. 124/2023”, precizează edilul.

Totodată, mai menționează Ion Ceban, la elaborarea acestuia nu au fost respectate particularitățile privind elaborarea de către autoritățile administrației publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2024 și a estimărilor pe anii 2025-2026 emise și transmise prin circulara nr. 06/2-07-73 din 28 august 2023 către unitățile administrative teritoriale de către Ministerul Finanțelor, în conformitate cu care sunt specificate:

  • obiectivele politicii în domeniul veniturilor pe termen mediu și particularitățile specifice de estimare a unor tipuri de venituri;
  • sumarul politicilor și priorităților în domeniul cheltuielilor publice pentru anul 2024 și pe termen mediu, particularități specifice de stabilire a relațiilor interbugetare;
  • limitele de transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale;
  • particularități în domeniul datoriei;
  • alte particularități specifice și cerințe adiționale.

De asemenea, potrivit Primarului General, specialiștii care au elaborat proiectul, nu cunosc că bugetul municipal Chișinău și bugetele a celor 18 suburbii sunt bugete separate și se votează separat de consiliile locale.
Astfel, contrar regulilor cadrului legal în domeniul finanțelor publice locale, în proiect au fost incluse surse de venituri ce constituie încasări ale bugetelor locale de nivelul I, anume veniturile bugetelor locale a autorităților administrativ-teritoriale subordonate municipiului Chișinău, cele 18 suburbii. Acest fapt ne demonstrează supraestimarea exagerată a planificării veniturilor și anume cu circa 36% mai mult față de realizările anului precedent, însă corect ar fi cu circa 11%.
Mai mult, nu este reflectat soldul rămas la situația din 31.12.2023 în sumă de 175 920,6 mii lei, deși la examinarea raportului privind executarea bugetului municipal Chișinău 2023, acest indicator a fost aprobat la comisia de resort.
Contrar regulilor cadrului legal în domeniul finanțelor publice locale, nu sunt incluse sursele de finanțare obligatorii conform graficelor de debursări/ rambursări pentru anul bugetar 2024, prevăzute în acordurile încheiate. Este vorba de proiecte mari ca:

  • Eficiența energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiul Chişinău;
  • Programul de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Chișinău;
  • Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor
    La fel, nu sunt incluse transferuri capitale de la Bugetul de Stat în sumă de 96 567,4 mii lei, acțiuni rezultate în contextul semnării de către Guvernul Republicii Moldova a Contractului de finanțare nr. 84943 din 18.10.2019 cu Banca Europeană de Investiții, în vederea implementării Proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”, în Chișinău proiect implementat de Î.M „Autosalubritate”.
    Menționăm că, pe data de 22 mai, de către autorii proiectului a fost susținută și o conferință de presă la acest subiect, dar în proiectul propus aceste surse nu nu au fost incluse.

„Proiectul de decizie în varianta propusă de fracțiunea respectivă, este un proiect populist, neprofesionist, fără acoperirea cadrului legal și nu va putea fi introdus și calculat în sistemul informațional de gestiune a finanțelor publice ce aparține Ministerului Finanțelor și nu va putea fi executat”, a conchis Primarul General Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata