Începând cu data de 4 mai, elevii claselor primare, gimnaziale și liceale atât din municipiul Chișinău, cât și din întreaga țară vor intra în vacanța de Paște. În context, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 29 aprilie, Ion Ceban a îndemnat părinții să aibă grijă de siguranța celor mici.
„Copiii ies în vacanță. Rugăm părinții să fie prudenți atunci când copiii rămân acasă sunt singuri la plimbare. Rugăm să aibă cu copiii despre cum aceștia trebuie să se comporte acasă și în spațiul public, să fie atenți la drum, precum și în parcuri. Rugăm și autoritățile centrale, poliția, toți împreună, să ne facem bine treaba în această perioadă”, a declarat Primarul General.
În context, Andrei Pavaloi a menționat că, în acest sens, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a lucrat pe două segmente.
„Primul segment este asigurarea securității, protecției și sănătății copiilor, inclusiv în perioada vacanței de Paște. Împreună cu Directorii instituțiile de învățământ am emis un Ordin, prin care conducătorii instituțiilor de învățământ, de comun cu diriginții de clasă, organizează, începând cu săptămâna trecută, mai multe activități de responsabilizare a elevilor, în special cu referire la importanța respectării regulilor de circulației rutiere, tehnica securității în timpul plimbării în zona râurilor și a lacurilor, securității electrice și multe altele”, a spus șeful adjunct al Direcției Generală Educaţie, Tineret şi Sport.
Al doilea segment, a precizat Andrei Pavaloi, a cuprins mai multe discuții cu părinții.
„Vreau să îndemn părinții să încurajeze copiii să spune întodeauna, când pleacă de acasă, unde și cu cine merg. La fel, în situații de risc, părinții trebuie să îi încurajeze pe cei mici să sune la serviciul de urgență – 112, să îndemne copii să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni și doar la culoarea verde a semaforului. În cazul în care copiii se plimbă cu bicicleta sau skateboardul, aceștia trebuie să fie echipați corespunzător. Totodată, încurajăm părinții să responsabilizeze copii, privind protecția mediului înconjurător. Suntem siguri și ne dorim ca, în această perioadă, cei mici să fie în siguranță, iar cu toții să ne bucurăm de această vacanță”, a mai spus șeful adjunct al DGETS.
În acest an, elevii claselor primare, gimnaziale și liceale vor avea vacanța de Paște începând cu 4 mai, aceștia, urmând să revină la ore pe 13 mai, curent.