Termenul pentru depunerea dosarelor în cadrul concursului de selecție a proiectelor pentru Programul „Curtea Europeană” a fost extins.
Actele vor putea fi prezentate până pe 9 mai, a anunțat Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL), în urma interesului crescut din partea solicitanților.
Programul guvernamental „Curtea Europeană”, lansat la începutul acestei luni, vizează modernizarea curților de blocuri din Chișinău și suburbii. Guvernul a alocat un fond de 100 de milioane de lei, cu un plafon de până la 5 milioane de lei pentru fiecare proiect.
Printre lucrările eligibile se numără repararea căilor de acces, modernizarea iluminatului stradal, amenajarea parcărilor, terenurilor de joacă, rampelor de acces, instalarea mobilierului urban și schimbarea ferestrelor în scările blocurilor.
Dosarele de participare pot fi depuse pe platforma oficială www.curtea-europeana.md.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!