Deputatul Radu Marian, preşedintele comisiei parlamentare de economie, buget şi finanţe, a comentat raportul de audit al instituţiei publice Teleradio-Moldova (TRM) pentru anii 2023-2024, în care s-ar fi semnalat o serie de deficienţe în gestionarea resurselor financiare, depăşiri de buget şi acorduri controversate de muncă între conducerea TRM şi Consiliul de Supraveghere.
Marian a afirmat că, pe baza informaţiilor preliminare, „dacă se confirmă acele fapte şi date concrete, avem o problemă”. El a precizat că parlamentul va invita conducerea TRM să ofere explicaţii şi că audierile vor avea loc în comisia pe care o conduce.
În ceea ce priveşte un contract despre care se menţionează că ar include o clauză de tip compensare de 1,5 milioane lei în cazul demiterii directorului general al TRM, Marian a explicat că Parlamentul nu a avut rol direct în decizia de semnare – aceasta aparţine Consiliului de Supraveghere al instituţiei, care are autonomie legală în anumite aspecte de funcţionare.
Marian a reconfirmat că raportul integral al auditului urmează să fie publicat, iar după aceasta vor fi trase concluzii clare — până atunci, rămâne doar etapă de verificare şi evaluare.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
