Relațiile moldo-belgiene, discutate de șefa statului cu Ambasadorul Belgiei

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Philippe Benoit, Ambasadorul Regatului Belgiei în țara noastră, cu reședința la București. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-belgiene, despre nevoia de a dinamiza cooperarea bilaterală și despre oportunitățile de afaceri în diverse domenii.

Președinta Maia Sandu a menționat că Republica Moldova își dorește extinderea cooperării economice, cu accent pe atragerea investițiilor belgiene, inclusiv în sectorul energiei alternative, dar și pe sporirea exporturilor moldovenești în Belgia. În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre necesitatea urgentării celor două acorduri bilaterale care se află în proces de negociere – Acordul privind conversia permiselor de conducere și Convenția privind cooperarea în domeniul poliției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata