Renato Usatîi cere convocarea de urgență a Comisiei pentru Situații Excepționale și a Consiliului Suprem de Securitate pentru a preveni colapsul din țară. Declarația a fost făcută în contextul crizei energetice din Republica Moldova.
„Astăzi, președintele Maia Sandu, în loc să se plimbe și să susțină România, Georgia ori “Ecuadorul”, trebuie să aibă grijă de interesul național! Avem o situație de criză în țară. Recean ne liniștește că lumina se va deconecta doar pentru câteva ore pe zi. De urgență trebuie convocate Comisia Situații Excepționale și Consiliul Suprem de Securitate. Să vedem dacă spitalele, grădinițele, școlile au numărul necesar de generatoare. Să nu ajungem la situația când oamenii își pierd viața deoarece instituțiile medicale nu sunt asigurate cu generatoare”, a declarat Renato Usatîi.
Președintele Partidului Nostru propune convocarea partidelor politice din Republica Moldova pentru a discuta problema energetică și pentru a găsi cele mai bune soluții.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Faptul că și-a dat demisia Parlicov nu ajută la nimic. Țara merge spre colaps. La fel ca la începutul războiului din Ucraina, când Maia Sandu a adunat liderii politici pentru consultări, trebuie să o facă și acum. Să propună toți soluții. Și eu aș participa la această ședință. Toți cetățenii din țară, proeuropeni, proruși, unioniști, absolut toți pot rămânea fără lumină. Socialiștii, dacă se declară patrioți, să plece la Gazprom să negocieze livrarea gazelor”, mai spune politicianul.
Renato Usatîi s-a arătat indignat de faptul că șefa statului, Maia Sandu, nu a mers la Kiev pentru a discuta cu Vladimir Zelenschi despre prelungirea contractului de tranzit al gazelor.
„Interesele personale trebuie lăsate acum la o parte și trebuie să apărăm interesul național al Republicii Moldova!”, spune Renato Usatîi.
Din 1 decembrie, cetățenii Republicii Moldova vor achita pentru un metru cub de gaz 16,74 lei sau cu 3,4 lei mai mult, decât până în prezent. Totodată, de la 1 ianuarie 2025 se întrerupe tranzitul de gaze din Rusia prin Ucraina, iar autoritățile de la Chișinău deocamdată nu au luat o decizie cu privire la livrarea gazelor în țara noastră.