Rusia anunță că a cucerit încă un teritoriu ucrainean

0

Armata rusă a anunțat, marţi, la două zile după realegerea lui Vladimir Putin în funcția de președinte, cucerirea satului ucrainean Orlivka.

De asemenea, forțele Moscovei au mai spus că au înaintat în estul Ucrainei, împotriva unei armate ucrainene care duce lipsă de oameni şi muniţie din cauza epuizării ajutoarelor americane, transmite democracy.md cu referire la news.ro.

Soldații ruși ”au eliberat localitatea Orlivka”, revendică Ministerul rus al Apărării.

Potrivit Ministerului, rușii şi-au ”îmbunătăţit poziţiile” în această zonă, în nord-vestul oraşului Avdiivka, cucerit de Moscova în februarie, o victorie cu preţul unor distrugeri grele, dar care a evidenţial dificultăţile cu care se confruntă Kievul.

Pe de altă parte, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat din nou, marţi, că Statele Unite ”nu vor lăsa Ucraina să cadă”, în pofida blocării unui ajutor american în Congres, în timp ce trupele ucrainene sunt afectate de o penurie de armament şi trupe.

Lloyd Austin a făcut aceste declaraţii în deschiderea unei reuniuni a Grupului de Contact al aliaţilor Ucrainei, însărcinat cu coordonarea susţinerii militare a Ucrainei, la baza aeriană americană Ramstein, în Germania.

Din cauza unor reticenţe ale unor aleşi republicani care-l susţin pe fostul preşedinte Donald Trump, un ajutor american destinat Kievului în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat în Congres de mai multe luni.

Casa Albă a avertizat că o anvelopă în valoare de 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro) destinată Ucrainei, anunţată săptămâna trecută, este suficientă timp de doar câteva săptămâni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata