Șapte cauze penale, pornite de CNA pe fapte comise de agenți economici în privința funcționarilor AIPA

0

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a șapte cauze penale pe faptul coruperii active comise de către reprezentanții a șapte agenți economici din Nordul Republicii Moldova în privința unor persoane publice din cadrul Secției Teritoriale Bălți a Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Dosarele au fost pornite în perioada lunilor septembrie 2022 – ianuarie 2023, de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrul Național Anticorupție, iar conducerea urmăririi penale a fost efectuată de către Procuratura Anticorupție, Oficiul Nord.

În urma efectuării urmării penale şi a măsurilor speciale de investigație, desfășurate pe cauzele penale respective, s-a stabilit că reprezentanții agenților economici deferiți justiției, în perioada anilor 2020-2022, urmare a depunerii dosarelor de subvenționare către Secția Teritorială Bălți a AIPA, au oferit și transmis în mod ilegal angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA mijloace bănești ce nu li se cuvin acestora în exercitarea funcțiilor deținute care au variat între 400 și 2000 lei, în scopul admiterii pentru examinare a cererilor și dosarelor de subvenționare și respectiv a obținerii în interesul agenților economici a subvențiilor din fondurile proiectelor gestionate de către AIPA.

Totodată, în scopurile indicate mai sus, învinuiții au efectuat și transferuri deghizate a mijloacelor bănești de la conturile bancare ale întreprinderilor reprezentate altor organizații afiliate angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA, unde sumele transferate ilicit în scop de corupere variau de la 1200 la 34000 lei, transferurile fiind deghizate ca operațiuni economice care nu au avut loc în realitate, iar destinația reală a mijloacelor bănești transferate fiind de fapt coruperea angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA.

Șase învinuiți din șapte deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală și procurorii, recunoscând faptele incriminate, astfel cauzele penale în privința acestora au fost disjunse din dosarul de bază în proceduri separate a acordului de recunoaștere a vinovăției, fiind remise în instanța de judecată pentru examinare în proceduri speciale. Totodată, al șaptelea învinuit nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, cauza penală în privința acestuia urmând a fi examinată în procedură generală.

Actualmente, învinuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar examinarea cauzelor penale este efectuată de către Judecătoria Bălți.

La moment, reieșind din complexitatea cazului și multitudinea de fapte cercetate în cadrul dosarului de bază, urmărirea penală continuă în privința altor agenți economici învinuiți de corupere activă și în privința angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA învinuiți de corupere pasivă și spălare de bani, precum și în privința reprezentanților agenților economici ce au participat în calitate de complici la comiterea coruperii pasive de către angajații Secției Teritoriale Bălți a AIPA prin oferirea posibilității transferării pe conturilor sale a mitei primite de la agenți economici pentru obținerea subvențiilor.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata