Șefa statului a discutat cu ministrul Mediului despre Programul național de împădurire, precum și despre problemele de mediu din țară

0

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu și a discutat despre cel mai mare program din domeniul mediului – Programul național de împădurire. „De la începutul lansării programului am plantat și regenerat pădure pe o suprafață de aproape 11 mii de hectare. Am reușit să creștem suprafețele plantate de 2,5 ori mai mult decât anterior. Obiectivul nostru este ambițios, dar crucial pentru a îmbunătăți calitatea mediului – să extindem și reabilităm 145 de mii de ha de pădure până în 2032”, a menționat șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a punctat că în cadrul vizitelor pe care le întreprinde în raioane, o problemă majoră menționată sunt gunoiștile neautorizate. „Ministrul m-a informat despre procesul de pregătire pentru inițierea în 2025 a construcției primelor două centre regionale de colectare și sortare a deșeurilor, care vor acoperi necesitățile raioanelor Ungheni, Călărași, Nisporeni, Edineț, Dondușeni, Briceni și Ocnița”, a notat șefa statului. 

Președinta a mai remarcat că asigurarea unui mediu curat – pe care să-l lăsăm moștenire copiilor Moldovei – ține de fiecare dintre noi. Șefa statului a precizat că peste 100 de proiecte sunt în proces de implementare din Fondul Național pentru Mediu, destinate decolmatării lacurilor și râurilor, amenajării și reabilitării parcurilor, dotării localităților cu tehnică și echipamente pentru gestionarea deșeurilor. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata