Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare către toți cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou: „Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranță, care să ne reamintească că, prin bunătate și credință, putem construi împreună un viitor mai luminos.”
Totodată, șefa statului a exprimat recunoștință față de cetele de colindători care au adus bucuria sărbătorilor la Președinție, prin frumoasele lor colinde.
„Pentru că păstrează credința și duc mai departe tradițiile bogate ale neamului, suntem recunoscători Ansamblurilor „Codrencele”, „Crenguță de iederă” și „Doina Ișnovățului”, cercului de creație „Curcubeul”, grupului de chitariști „Unflok” și corului feminin de cameră „RENAISSANCE”, și artiștilor din Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova”, a spus Președinta Maia Sandu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!