În perioada 29 mai – 4 iunie, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 557,7 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 13,9 miliarde de lei, fiind atestată o creștere de 7,8% față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.
Totodată, în această perioadă, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 15,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă 2,8% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 9.183 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 74.388 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 19.471 și, respectiv, 14.964 de traversări.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 21 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 65.000 de lei.