Astăzi, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal anunțat în noiembrie 2021 privind captura de 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul.
În dosarul penal trimis în judecată de către procurorii PCCOCS sunt 14 inculpați, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. Aceștia sunt din Cahul și Chișinău, iar trei din ei sunt polițiști de frontieră: un fost șef interimar al sectorului poliției de frontieră Cahul al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, un fost șef al Direcției regionale Sud a Inspectoratului, precum și un subofițer. Potrivit legii penale, infracțiunea incriminată se pedepsește cu închisoare, pentru un termen dela 4 la 10 ani.