SIS planifică achiziția a patru căsuțe modulare la Vadul lui Vodă, proiect estimat la 1,5 milioane de lei

0

Serviciul de Informații și Securitate intenționează să procure și să instaleze patru căsuțe modulare în zona Vadul lui Vodă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică.

Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 1,5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit documentației de licitație, este vorba despre construcții modulare complet echipate pentru locuit, dotate cu izolație termică, ferestre panoramice, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, electricitate și iluminat interior.

Fiecare modul va include grup sanitar, bucătărie, mobilier, electrocasnice, precum și sisteme de climatizare și încălzire prin pardoseală. Construcțiile urmează să fie amplasate pe suporturi din beton, la o înălțime de circa 1,5 metri, și vor avea terase cu scări de acces. Suprafața acestora va varia între 13 și 25 de metri pătrați, în funcție de tipul modulului.

Documentația nu precizează scopul exact al utilizării acestor căsuțe, însă proiectul urmează să fie implementat în Vadul lui Vodă. Operatorii economici interesați pot depune ofertele în perioada 21 aprilie – 1 mai 2026.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata