Sondaj // Ilan Șor îi depășește la capitolul încredere pe Natalia Gavrilița și Igor Grosu

0

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, îi depășește la capitolul încredere pe prim-ministrul, Natalia Gavrilița, și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Cel puțin asta arată datele unui sondaj, publicat astăzi de către compania iData.

Astfel, Ilan Șor se află pe locul trei printre politicienii moldoveni, bucurându-se de încrederea a 6,1 procente dintre moldoveni. În același timp, în președintele legislativului Igor Grosu au încredere 1,4 la sută dintre moldoveni, iar în prim-ministrul, Natalia Gavriliță, sub un procent dintre moldoveni.

Pe primul loc la capitolul încredere se situează președintele Maia Sandu, cu 30,6 la sută, iar pe locul doi Igor Dodon, cu 12 procente. Sondajul a fost realizat în noiembrie 2021, pe un eșantion de 1047 de persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata