Sondaj: PAS ar pierde majoritatea în Parlament, în timp ce Partidul ȘOR ar avea 20 de mandate

0

Trei partide ar accede în Parlament, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, arată datele celui mai recent sondaj iData, publicat astăzi. Este vorba despre Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, care ar acumula aproape 26 la sută, Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru care sunt gata să voteze 25 la sută dintre alegători, și Partidul „ȘOR”, care ar acumula 12,5 la sută dintre voturile moldovenilor.

În aceste condiții, PAS nu doar că pierde locul întâi, ci și majoritatea în Parlament. În eventualitatea unor alegeri, PAS ar avea 40 de mandate, BECS 41, iar Partidul „ȘOR” 20 de mandate de deputat.

La capitolul popularitate printre politicieni situația rămâne neschimbată. Din top trei fac parte Maia Sandu, care este susținut de aproape 26 la sută dintre oameni, Igor Dodon, cu 15,3 la sută și Ilan Șor cu aproape 8 procente. Primele persoane în stat, Natalia Gavrilița și Igor Grosu sunt la polul opus al clasamentului. În premierul Natalia Gavrilița au încredere doar 0,6 la sută dintre moldoveni, iar în Igor Grosu 0,5 la sută.

Sondajul a fost realizat în luna mai, pe un eșantion de 1012 de persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata