Spînu a efectuat o vizită de lucru la Cantemir

0

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a mers astăzi, 7 martie, la Cantemir, unde a discutat cu primarii despre dezvoltarea infrastructurii din raion.

„Prin programele naționale „Satul European” și „Satul European Expres”, în satele din Cantemir sunt implementate 25 de proiecte: în satul Ciobalaccia și satul Victorovca, 200 de gospodării casnice și patru instituții publice au acum acces la apă potabilă”, a menționat Andrei Spînu.

De asemenea, în satul Lingura, peste 1.200 de oameni se bucură de iluminat stradal, iar în satul Antonești, copiii de la Gimnaziul „Liubomir Chiriac” au condiții mai bune de studii. 

„Astea sunt doar câteva exemple. De asemenea, am invitat primarii să se grăbească să aplice la Satul European ediția 2024, în mod special cu proiecte pentru a asigura accesul la apă pentru locuitori. Am vorbit și despre drumurile regionale din Cantemir și planul ministerului în acest domeniu pentru următorii ani”, susține ministrul. 

Potrivit oficialului, el a trecut să vadă cum stau lucrurile pe drumul R34 Hâncești – Leova – Cantemir, unde lucrările nu avansează în ritmul în care el s-a așteptat. 

„Este vorba de 83 de km de drum care leagă centru de sudul țării. Am discutat cu antreprenorul și am cerut ca în următoarele două luni să se recupereze lucrările întârziate. În caz contrar, vom fi nevoiți să reziliem contractul cu antreprenorul. Vom continua să monitorizăm progresul lucrărilor ca să ne asigurăm că totul merge așa cum trebuie”, a conchis Andrei Spînu. 

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata