Un tânăr, student la economie și finanțe, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, pentru ambalarea și livrarea drogurilor.
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), un tânăr de 22 ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri.
Acesta a fost reținut în 2021, cu 60 de pliculețe de drog sintetic de tip PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului) în buzunare. Suplimentar, la domiciliul acestuia din Chișinău au fost ridicate alte peste 100 gr. de același tip de droguri.
Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, tânărul originar din Telenești, care în perioada pandemiei Covid-19 era student la economie și finanțe, avea rolul de ambalare a drogurilor în pliculețe și livrare în ascunzișurile din Chișinău, de unde erau preluate de către clienți.
Potrivit declarațiilor inculpatului, pentru fiecare pliculeț livrat, acesta era remunerat cu câte 3 dolari, iar zilnic livra câte 10-20 de pliculețe.
După reținerea tânărului în noiembrie 2021 de ofițerii INI, acesta a fost plasat în arest preventiv, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acum, suplimentar pedepsei cu închisoarea pentru 7 ani, instanța de judecată a dat curs solicitării procurorului PCCOCS, care a solicitat confiscarea sumei de 10.000 lei ridicate de la acesta și contravaloarea celor peste 50.000 primiți pe contul bancar (pe care tânărul îi cheltuise, până la reținere), proveniți din vânzarea de droguri.
În context, procurorii PCCOCS atrag atenția, în special a tinerilor, asupra riscurilor implicării în traficul de droguri, care se pedepsește cu ani grei de închisoare.