Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) a anunţat miercuri, 30 octombrie, că a găsit urme de substanţe chimice periculoase în sute de produse cosmetice comercializate în Europa, transmite Agerpres.
Din cele 4.500 de produse examinate de ECHA în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024 în 13 ţări europene, 285 – sau 6% – conţineau urme ale unor substanţe interzise din cauza efectului lor nociv asupra sănătăţii, a precizat instituţia, transmite democracy.md, cu referire la newtv.md.
Printre produsele în cauză se numărau creioane de ochi şi de buze, balsamuri şi măşti de păr.
Substanţele identificate sunt interzise prin Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi şi de legislaţia europeană, deoarece expunerea la acestea poate afecta fertilitatea şi poate creşte riscul de cancer. Pentru a le detecta, ECHA nu a făcut decât să verifice lista de ingrediente de pe produse. Această metodă „poate fi utilizată cu uşurinţă de către consumatori”, a precizat agenţia.
„Autorităţile competente au luat măsuri pentru retragerea de pe piaţă a produselor neconforme”, a subliniat ECHA.
Controalele au fost efectuate în Austria, Danemarca, Germania, Finlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, România şi Suedia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!