Tânăr condamnat la închisoare pentru violul al două minore

0

Conform sentinței din 26 ianuarie 2023, un tânăr în vârstă de 28 de ani, de la nordul țării, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de viol asupra a două minore,  stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 09 ianuarie 2019, aproximativ la ora 17:30, aflându-se în propria gospodărie, situată într-un sat din nordul țării, având în calitate de oaspete pe victimă, care s-a dovedit a fi minoră, având intenția de a-şi satisface pofta sexuală, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voința din cauza vârstei fragede şi a stării de ebrietate, a întreținut un raport sexual cu ultima.

Tot el, în noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2019, aproximativ la ora 01:30, în aceleași circumstanțe, a violat o altă minoră, de aceeași vârstă.

Menționăm că, inculpatul actualmente se ascunde de organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare, iar termenul executării pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii acestuia.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata