Tentativă de prejudiciere a Primăriei Chișinău: Teren vândut cu 95 de milioane de lei, apoi sechestrat ilegal

0

Se încearcă prejudicierea Primăria Capitalei cu 95 de milioane de lei, după ce s-au pus la cale un nou atac raider și acțiuni ilegale îndreptate împotriva municipalității. Este reacția viceprimarului Chișinăului, Ilie Ceban, care a anunțat azi că vor fi sesizați procurorii și ofițerii CNA în cazul licitației publice din 29 martie, când, imediat după vânzarea unui teren din preajma Circului, în valoare de 95 de milioane de lei, acesta a fost sechestrat printr-o decizie a executorului judecătoresc.

„În total, au fost vândute terenuri de 133 de milioane de lei, un teren fiind vândut cu 95 de milioane de lei în zona Circului, însă imediat după licitație a fost aplicat sechestru. Este un atac raider asupra Primăriei Chișinău, este o acțiune extrem de organizată, s-a văzut acest lucru. Rog colegii de la Direcția juridică și Direcția Arhitectură să pregătească demersuri către Procuratura Generală, către Procuratura Anticorupție, CNA și SIS în legătură cu atitudinea executorului judecătoresc”, a declarat Ilie Ceban.

Viceprimarul a precizat că aceste acțiuni sunt absolut neîntemeiate și ilegale.

„95 de milioane este prejudiciul cauzat Primăriei mun. Chișinău. Cu acești bani asfaltezi toată strada Albișoara și bulevardul Decebal. Rog maximum efort și prudență pentru a proteja interesele Primăriei Capitalei. Anterior, au mai fost probleme de acest gen, noi am acționat, am radiat toate interdicțiile puse de executorul judecătoresc, însă observăm că în continuare se încearcă pe diferite căi să fure acest teren din contul municipalității. Rugăm organele de drept să reacționeze, pentru că în acest caz se încearcă de a fura municipalitatea deschis, fără nicio jenă”, a mai adăugat Ilie Ceban în cadrul ședinței de azi a Primăriei Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata